|
Pr.Constantin Lupu-Marinei
Parohia Săvinesti 1- conferinta preoteasca 2009 Înainte de a vedea ce-şi propune titlul de mai sus pentru vremea noastră aş vrea să spun câteva cuvinte despre ceea înseamnă, vocaţia preotului. Vocaţia este chemare interioară.ea vine din partea lui Dumnezeu. Cel care o are o simte.Simte că e chemat să slujească,să se dăruiască să împartă bunătate,blândeţe,să aducă linişte,să călăuzească pe calea mântuirii pe alţii ( ). Viaţa unui bun păstor în toate timpurile este o viaţă de dăruire de sine şi de sacrificiu personal.Preoţia este slujire este a fi la modul concret în serviciul altora,al celor ce ţi s-au încredinţat. Când vorbim despre vocaţie în pastoraţie mai întâi ne gândim la misiunea pe care preotul o are in raport cu cei pe care-i pastoreste, anume de a-i învăţa,a-i sfinţi şi de a-i conduce pe credinciosii al căror slujitor le este, prin veacul acesta, spre unirea deplina cu Hristos, adică spre Împaratia Cerurilor. Preoţia creştină, este chemare dumnezeiască şi trebuie tratată ca atare.Sfinţii Trei Ierarhi, erau deseori scandalizaţi de îndrăzneala celor ce făceau din preoţie un mijloc mai bun de trai şi se comportau cu viclenie ori nesimţire, fiindcă „n-au fost chemaţi să îndeplinească o dregătorie omenească,ci li s-a încredinţat o slujire cerească „ ) . Faţă de „ arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”cum o numea Sf.Grigore de Nazianz ,Sf. Vasile, zice ”cui i s-a încredinţat sarcina propoveduirii şi el nu va binevoi, unul ca acela să se socotească ca un ucigaş de oameni ! ) Roada jertfei preoţeşti,adică a slujirii apostolotului evanghelic,înseamnă după Sfântul Vasile cel Mare,” lucrarea de zidire a Bisericii, o îndreptare a greşelilor, de ajutorare a celor năpăstuiţi şi de apărare a fraţilor cu credinţă sănătoasă... râvnă şi multă sârguinţă ca să mai putem aduce o îmbunătăţire cât de mică Bisericii “ ). Aşa a ajuns, Sf.Vasile “cel Mare”, cel Mare, ca exponent al doctrinei creştine şi ca autor de Omilii folositoare de suflet şi mai mare, încă, în viaţa practică, în rolul său de prelat al Bisericii şi de om al faptelor. Viaţa Sf.Vasile cel Mare S-a născut la anul 330, in Capadocia, intr-o familie vestită pentru nobletea, bogătia materială si spirituală si credinta ei cu totul deosebita. Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sf. Macrina cea Batrana, si elev al Sf. Grigorie Facatorul de Minuni. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi alaturi de el: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sf. Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica. Dupa ce a studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, însusindu-si si aprofundand tot ceea ce era mai bun din cultura păgană, revine in tara in anul 356 si devine profesor de retorică. Nu dupa multa vreme, părăseste cariera de profesor pentru a imbratisa viata monahală Primul pas pe care il face este de a se boteza. Apoi porneste intr-un pelerinaj, care il duce in marile centre de trăire ascetica din Egipt, Palestina, Siria si Mesopotamia, pentru a-i cunoaste pe marii traitori asceti ai vremii, şi in cele din urma se stabileste ca sihastru pe malul raului Iris de langa Neocezareea (358). La scurt timp, in jurul sau se adună o multime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunitati cenobitice. in 358, este vizitat de Sf.Grigorie de Nazianz, cu care legase o trainică prietenie, in timpul studiilor la Atena, si impreună redactează Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Totodată,Sf. Vasile concepe setul de Reguli monahale (Regulele mari si mici) care vor avea un mare impact asupra organizarii si dezvoltarii monahismului cenobitic in Biserica Răsăriteană. De asemenea, infiintează o serie de manăstiri care vor urma regulele intocmite de el. Eusebiu, episcop de Cezareea, sesizând aptitudinile deosebite ale lui Vasile, îl convinge să primeasca harul preotiei. Este hirotonit in 364. Vasile se dedica trup si suflet noilor sale indatoriri, fiind un bun sfatuitor, remarcabil exeget al Sfintelor Scripturi, stâlp al credintei si sprijinitor al Bisericii. Dupa moartea lui Eusebiu in 370, este numit succesor al acestuia in scaunul episcopal de Cezareea, mitropolit de Capadocia si exarhal diecezei politice a Pontului. Constient de importanta misiunii sale, Vasile s-a ostenit să fie la inăltimea răspunderilor care ii reveneau,el tinzând să depăşească în virtute pe credincioşii lui luând ca normă de viaţă „legea binelui” Pentru adversari a a avut blândeţe şi fermitate făcându-şi-i prieteni dar unii au rămas neschimbaţi . A încercat să curme schismele şi ereziile în întreg răsăritul creştin prin cuvântări unite cu acţiuni, prin tratate polemice,prin legături practice, apelând ,avertizând,blamând,cenzurând, invectivând,apărând popoarele,oraşele,pe particulari,imaginând pentru fiecare câte un fel de salvare şi vindecând peste tot.[ ] El creeaza un complex de asistenta sociala lângă Cezareea, supranumit Vasiliada, pe care Sf. Grigorie il asază mai presus de cele sapte minuni ale lumii, in materie de credinta, il infruntă direct pe imparatul Valens, sprijinitor al arianismului si pe trimisii săi. Pentru el, succesul Bisericii era strans legat de unitatea ei. In acest sens, s-a străduit sa mentină relatii bune cu Biserica Romei. A făcut mare vâlvă apărarea pe care Sf.Vasile a lut-o unei văduve hărţuite pe nedrept. A păstorit şi a activat într-o perioadă grea a istoriei Bisericii,în veacul al IV-lea, înfruntând persoane, evenimente de o mare complexitate care au pus în joc existenţa Bisericii. Între aceştia,Impăratul arian Valens care trimite pe prefectul Modestus spre a-l intimida pe episcop şi a-l face a trece de partea arienilor, însă nu reuşeste. In planul controverselor teologice, Vasile s-a confruntat cu aripa extremista a arienilor, condusi de către Eunorriiu, cât si cu pnevmatomahii, care negau dumnezeirea Duhului Sfant. Dupa cum era de asteptat, activitatea deosebită pe care Marele Vasile a desfasurat-o, nu a fost vazută pretutindeni cu ochi buni. in unele cercuri a fost suspectat de apolinarism, pentru că a corespondat cu Apolinarie si ca ar fi accentuat mai mult unitatea Persoanei lui Hristos, decat separarea celor doua firi. Cu toate acestea, el si-a dus misiunea la bun sfarsit, adormind intru Domnul la l ianuarie 379, fără a vedea rezultatele strădaniilor sale concretizate in convocarea si tinerea Sinodului ecumenic de la Constantinopol, din 381/2, prin care se pune virtual capăt ereziei ariene. Prin credinţa sa profundă ,geniul său speculativ şi practic,echilibrul ,răbdarea şi tactul său a soluţionat favorabil multe din dificulţăţile întâmpinate făcând din creştinism o lume nouă,o lume a căror valenţe spirituale se sprijină şi pe mintea şi inima, Sf.Vasile. Multe din problemele şi soluţiile Sf.Vasile sunt actuale şi astăzi în Biserică şi chiar în istoria mondială. Evlavia,gândirea,geniul organizatoric,umanismul simţul istoric strălucesc ca niste mărgăritare . OPERA SFANTULUI VASILE Opera scrisă completează excelent portretul Sf. Vasile. Desi adeseori s-a accentuat doar latura sa de organizator, diplomat, sau administrator bisericesc, activitatea sa literară il dezvaluie in plinatatea măretiei sale. Opera sa, scrisă a fost apreciată atât de cei educati, cât si de cei mai putin educati, de crestini, dar si de pagani. Sf.Vasile a abordat dintre cele mai variate teme: dogmatice, ascetice, pedagogice si liturgice. Dintre lucrarile dogmatice, prima si cea mai veche este Adversus Eunomium, conceputa in trei cărti si scrisă intre anii 363-365. Titlul grecesc al acestui tratat indica faptul ca, in realitate lucrarea Sf. Vasile este o respingere a Apologiei lui Eunomiu, episcop de Cyzic, conducatorul gruparii extremiste ariene a anomoienilor. A doua scriere dogmatic, este indreptata impotriva unei alte erezii, a pnevmatomahilor, si este intitulata: Despre Duhul Sfant. Acest tratat pnevmatologic argumentează in esenta consubstantialitatea Fiului si a Duhului Sfant cu Tatal, in virtutea careia Persoanelor Sfintei Treimi li se cuvine cinstire egala. Scrierile ascetice atribuite lui Vasile, sunt adunate intr-un corp de treisprezece lucrări, dintre care insa unele nu sunt scrise de el si apartin, dupa cate se pare, lui Didim cel Orb. Acest segment literar cuprinde optzeci de Reguli morale, fiecare regulă fiind bazată pe un citat nou-testamentar. Colectia se adreseaza tuturor crestinilor, desi tinta finala a normelor rămane trăirea ascetică. Aceste norme au fost scrise de Sf. Vasile in perioada şederii sale in asezamantele monahale de pe malul râului Iris si in timpul vizitei Sf. Grigorie de Nazianz. La aceste reguli moral-ascetice se adauga cele, 313 Reguli mici, care contin norme pentru viata de zi cu zi intr-un asezamant monahal, 55 Reguli mari,care prezintă principiile de baza ale vietii monahale si, bineinteles, Filocalia, compusă in colaborare cu Sf. Grigorie de Nazianz. Regulile au fost redactate sub forma unui dialog. O a doua redactare a acestora este realizată de Sf. Vasile si adaugata colectiei de Epitimii sau norme pentru pedepsirea călugarilor care incalcau regulile monahale. Aceasta versiune a fost rezumată de Teodor Studitul. Cea de a treia redactare, facuta tot de Sf. Vasile, contine o combinatie intre regulile monahale si cele moral-ascetice pe care autorul o trimite discipolilor săi din Pont. Tratatele pedagogice, ale Sf. Vasile abordează deschis problema educatiei tinerilor si definesc limpede atitudinea Bisericii crestine fata de stiinta si cultura pagână. Este vorba de indemn catre tineri, care arata modul in care scriitorii antici pot fi folositori, mai exact, atunci cand se realizează o buna selectie din lucrările acestora, in scrierile acestora, tinerii trebuie sa caute mierea si sa evite otrava, căci autori ca Homer, Hesiod, Theognis, Solon, Euripide si, mai presus de toti, Platon, le pot furniza exemple de virtute, in realitate, Sf. Vasile a fost constient de avantajul unei eruditii sanatoase, bazate pe adevarul crestin si cultura mostenita. Omiliile si cuvantarile, sale insumează adevarate comentarii pe marginea unor teme biblice. Un loc de seamă in acest context il ocupă cele noua omilii la Hexaemeron, adica, cele sase zile ale creatiei (Facere I, 1-26)şi Omiliile la Psalmi. Desi uneori autorul dă senzatia unor improvizatii, aceste omilii sunt neintrecute ca frumusete retorica si bogatie de idei, ceea ce a făcut ca ele sa circule nu numai in Rasarit, ci si in Apus. Pe langă teme exegetice, Sf. Vasile, a abordat si alte subiecte in omiliile si cuvantarile sale: dogmatice, pedagogice, morale si panegirice, in seria cuvantarilor dogmatice, un loc aparte il ocupa: despre credinta, in care analizeaza textul "La inceput a fost Cuvantul"; Contra sabelienilor; a lui Arie si a eunomienilor; Dumnezeu nu este autor al raului etc; morale: Contra bogatiilor; La textul din Luca 16, 18;La timp de foamete si seceta; Contra betiei; Despre invidie; Despre post; Despre smerenie; la martiri: Sf. lulita; Sf. Varlaam; Sf. Gordius; Cei 40 de martiri din Sevastia; Sf Mamant. De la Sf. Vasile, a ramas o corespondentă deosebit de bogată, care dezvăluie rafinamentul literar si gustul deosebit pentru frumusetea cuvântului ales. in colectia benedictină de la Sf. Maur s-au pastrat 365 de scrisori, unele din acestea nu au fost scrise de el, ci i-au fost adresate. Corpul epistolar vasilian este o sursa pretioasa pentru istoria Bisericii crestine in Răsărit, in special din Capadocia. Pentru istoria crestinismului in Dacia, de importanta deosebita este scrisoarea nr. 155 adresata de Sf. Vasile lui Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul militar al Scythiei Minor, prin care ii solicita acestuia sa-i trimita "moastele martirilor" din aceste parti. Acesta i-a trimis moastele! Sf. Sava, martirizat de catre gotii pagani la nord de Dunare, in anul 372, aprilie 12, probabil in 373/4, intrucat Sf. Vasile confirma primirea lor in scrisorile 164 si 165 adresate lui Ascholius, arhiepiscop de Tesalonic, prieten al său. Corpul epistolar cuprinde scrisori: de prietenie, de consolare, de recomandare, scrisori canonice, moral-ascetice, dogmatice, liturgice si istorice. Sf. Vasile este pomenit mai ales pentru Liturghia care ii poarta numele. Se pare ca el a reformulat slujba Liturghiei in perioada in care era preot in Cezareea fiind un bun organizator al cultului bisericesc. Gândirea teologica a Sf Vasile este una teocentrica, doarece pentru el totul reprezinta in realitate, legatura lui Dumnezeu cu lumea si in special cu omul. Mostenirea literara a Sf. Vasile este deosebit de vasta, mărturie fiind cele patru volume din editia Migne (39-42), iar gândirea sa inglobeaza o mare varietate de idei si probleme, vitale si folositoare pentru invătatura dogmatică a Bisericii, pentru viata religios-morală a crestinilor si, nu in ultimul rând, pentru activitatea socială a Bisericii. Primul dintre "Cei trei mari dascali ai lumii crestine si ierarhi", el insumează adevarata perenitate a Bisericii privita din pespectiva slujirii preotesti. Prin viaţa şi scrierile sale, vedem că a desfăşurat o intensă activitate pastorală, teologică şi literară. Cu un înţelept echilibru a ştiut să ţină împreună slujirea sufletelor şi dedicarea faţă de rugăciune şi faţă de meditaţie .Tinereţea sa şi-a spus cuvântul . Gândirea profundă a Sf Vasile se vede bine în această frază sugestivă: «Toţi cei nevoiaşi privesc la mâinile noastre, aşa cum noi înşine privim la mâinile lui Dumnezeu, atunci când suntem în nevoi». I-a folosit mult experienţa personal din timpul vieţii chenovitice. Ai primit deci, iubitule, exemple şi dovada; să imiţi ceea ce vrei; poţi să devii sau slujitorul săracilor sau iubitorul învăţăturii lui Hristos. Dar dacă ai putea să le imiţi pe amândouă, din amândouă părţile vei primi roada mântuirii.( ) S-a îngrijit mereu de condiţiile materiale dificile în care trăiau credincioşii; a denunţat cu vehemenţă răul; s-a angajat în sprijinul celor mai săraci şi marginalizaţi; a intervenit şi pe lângă conducători pentru a alina suferinţele populaţiei, mai ales în momentele de calamitate; a vegheat asupra libertăţii Bisericii, opunându-se chiar şi celor puternici pentru a apăra dreptul de a mărturisi adevărata credinţă ( )Lui Dumnezeu, care este iubire şi facere de bine. Preotul trebuie să fie “un exemplu evident de împlinire a fiecărei porunci a Domnului astfel încât chiar şi atunci când tace,exemplul faptelor lui să fie pentru învăţătura cea mai eficace decât orice vorbă”[ ].Atât de mult trebuie să-şi valorifice preotul talentul şi efortul său depus în slujba îndreptării vieţii credincioşilor încât “să nu aibă odihnă în lucrurile lui, ci propria şi deosebita grijă a lucrării încredinţate să aibă în vedere îmbunătăţirea celor pe care îi conduce[ .] Nu a tăcut, când a trebuit sa vorbească pentru apararea dreptei credinte ortodoxe, chiar cu riscul pierderii vietii, a fost un fel de pe aici nu se trece, pentru erezii si viata usuratica si desartă, pe care altii le iubeau ,indrăgeau,credeau si trăiau . Iată ce le scrie episcopilor din Italia şi Galia : “Primejdia nu ameninţă azi numai o singură Biserică, numărul celor lovite de această furtună nu se reduce doar la două sau trei, ci năpasta acestei rătăciri îşi întinde pustiirile sale cam de la graniţele Iliriei şi pînă la Tebaida Egiptului. Sămînţa ei rea a fost aruncată mai intii de Arie, cel de tristă amintire, iar pentru că s-au găsit mulţi dintre noi care au cultivat cu rîvnă această nelegiuire, erezia a prins rădăcini adînci şi dă acum roade distrugătoare. Invăţătura dreaptă e răstălmăcită, aşezămintele Bisericii călcate in picioare. Trufia oamenilor, care nu mai au frică de Dumnezeu, urcă in primele rînduri, afişîndu-şi întîietatea în chip simţit cu preţul multor nelegiuiri, încît cel ce se defaimă mai tare e socotit ca eel mai vrednic de a ajunge păstor. Demnitatea preotească a dispărut, lipsesc păstorii care să îndrume cu înţelepciune turma lui Hristos, în vreme ce vînătorii de măriri folosesc banii bolnavilor numai pentru interesul lor propriu şi pentru cadouri. A slăbit asprimea canoanelor, în locul ei a crescut libertatea de a păcătui. Căci cei ce au ajuns la conducere prin strădanii prea pămînteşti îşi arată mulţumirea faţă de ei prin aceea că îngăduie celor păcătoşi tot ceea ce ştiu că le face plăcere. Nu mai există o judecată dreaptă, fiecare umblă după poftele inimii, răutatea nu mai are măsură, poporul nu mai cunoaşte lege, mai-marii Bisericii nu mai au curajul să vorbească ( ). Teologie sa este o teologie care a luptat tot timpul pentru adevărul credinţei şi frumuseţea faptei. E ruşinos să pierdem prezentul, iar mai tîrziu să rechemăm trecutul, cînd căinţa nu ne mai foloseşte.( ).Dar teologia sa este măreaţă pentru că este împreunată cu rugăciunea-„ Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă - şi virtutea ,cu fapta milosteniei, a dragostei şi păcii. ” Este bine ca acela care imită prin virtuţi sufleteşti şi prin exerciţii trupeşti viaţa Stăpânului şi a ucenicilor Lui şi a Apostolilor să-şi păstreze trupul activ şi să-l folosească în slujirea celor mai bune fapte „ . Teologia sa este o teologie a teandriei,este o sfântă Liturghie aşa cum Liturghia sa respiră o înaltă teologie. În ea găsim o râvnă pentru frumuseţe şi desăvârşire duhovnicească. Conştient că "liturgia” este culmea spre care tinde acţiunea Bisericii, şi totodată izvorul din care provine tot darul şi toată lucrarea sa",Sf.Vasile deşi preocupat să împlinească pe deplin opera filantropică care este dovada credinţei, a fost în acelaş timp şi un înţelept „reformator liturgic” după cum zice Sf.Grigore de Nazianz. El ne aminteşte că pentru a păstra vie în noi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni este necesară Euharistia, hrana potrivită pentru cei botezaţi, capabilă să alimenteze noile puteri provenite din Botez ( ).Este prilej de imensă bucurie să poţi participa la Euharistie ( ), instituită «pentru a păstra neîncetat amintirea Celui care a murit şi a înviat pentru noi» ( ).De aceea sfântul Episcop, recomandă împărtăşirea frecventă, chiar zilnică: «A te împărtăşi chiar şi în fiecare zi primind sfântul trup şi sânge al lui Hristos este un lucru bun şi folositor; întrucât el însuşi ne spune în mod clar: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică" (In 6,54). Întoarcerea tuturor preoţilor la altarele credinţei, la misiunea lor creştină, presupune concentrarea asupra idealului duhovnicesc. Legătura liturgică a preotului se dovedeşte a fi plenitudine spirituală şi filon lăuntric dinamizator. Intensa sa trăire harismatică trezeşte cugetele şi le predispune Euharistiei. Certitudinea din ceasul sacerdoţiului îi pulverizează eventualele înfrângeri; ea spiritualizeză, de asemenea, bucuriile sale şi-l îndeamnă la sluijirea semenilor. Latura sacramentală a slujbei sale trebuie să fie plină de o temere de serafim. Căldura şi fiorul sfânt din ceasurile ierurgice agonisesc nu numai preotului convingere şi iradiere, ci şi credincioşilor. În felul acesta, păstor şi păstoriţi, descoperă împreună „lumea” Liturghiei. Sub îndrumarea unui preot conştient de menirea sa, credinciosul se întoarce la Biserică, întărit în credinţa sa [ ] Apelând la autoritatea revelaţiei divine şi cele treisprezece temeiuri scripturistice neotestamentare sunt grăitoare , ierarhul capadocian abordează Legea iubirii din perspectiva orizontalităţii ei, a jumătăţii orientate spre om. Chip duhonicesc si arhieresc trebuie sa ni se imprime in suflete si sa vădeasca in activitatile noastre mântuitoare Omul este o fiinţă sociabilă şi socială. Sfântul Vasile îndeamnă pe păstoriţii săi a nu opri circuitul iubirii dumnezeieşti, a nu-şi însuşi doar pentru ei înşişi bunurile hărăzite de Dumnezeu, ducându-i cu mintea la animalele care se folosesc în comun de cele ce răsar în chip firesc din pământ: „Turme de oi pasc pe unul şi acelaşi munte; nenumăraţi cai îşi culeg hrana pe una şi aceeaşi câmpie; şi toate celelalte animale lasă unele altora hrana de care au nevoie. Dar noi oamenii ne însuşim bunurile comune tuturora şi ne facem singurii stăpâni pe cele ce sunt ale celor mulţi“ (Omilii şi cuvântări, omil. a VIII-a, VIII). Într-o altă omilie, Sfântul Vasile le aminteşte păstoriţilor de secolele primare ale creştinismului, când toţi aveau toate în comun (Fapte, 2, 44): „Să imităm prima adunare a creştinilor! Aceia aveau toate în comun: viaţa, sufletul, înţelegerea; masa le era comună, frăţia nezdruncinată, dragostea nefăţarnică; multele trupuri făceau un singur trup; feluritele suflete erau unite într-o singură înţelegere“ (Ibidem). Sf.Vasile “ ne-a învăţat raportul în care trebuie să fim cu oamenii.Prin instituţiile sale filantropice ne-a învăţat cum să-i tratăm pe oameni.El trece în istoria creştinismului drept întemeitorul operelor filantropice.Filantropia înseamnă iubirea de oameni.ne-a învăţat cum să-i sluji lui Dumnezeeu şi pe oameni,prinfapte.Diaconia faptei”( ). Lui Dumnezeu, care este iubire,Sf.Vasile, i-a dat o mărturie autentică prin construirea de diferite azile pentru cei nevoiaşi ,aproape un oraş al milostivirii care dela el şi-a împrumutat numele de Vasiliade. El stă la originea modernelor instituţii spitaliceşti de recuperare şi îngrijire a celor bolnavi. În nici o religie a lumii ontologia, cosmologia, antropologia sau soteriologia nu se întemeiază pe iubire, aşa cum se întâmplă în creştinism. dacă in toate imprejurarile vietii vom pune in practica smerenia si daca vom face totul ca sa nu ne vatame mandria. Ca sufletul ia chipul ocupatiilor noastre, ia infatisarea celor ce facem si se aseamana cu ele. Sa-ti fie dar deprinse cu smerenia si infatisarea, si haina, si mersul, si statul, si hrana, si asternutul, si casa, si toate lucrurile din casa. Cuvântul, cântecul si vorba cu vecinii sa fie mai degraba măsurate decât ingamfate. Nu intrebuinta vorbe umflate si mestesugite, nici nu folosi glas afectat in cantecele tale. Nu fi mândru si grav in vorbirile tale, ci indeparteaza orice laudărosenie. Acest aspect a dorit Sfântul Vasile cel Mare să îl prezinte în a V-a regulă morală... ”Imită pe Hristos nu pe antihrist,pe Dumnezeu nu pe opusul Lui,pe iubitorul de oameni ,nu pe urâtorul de oameni,pe cei din cortegiul Mirelui,nu pe cei din întunerec...Privind la lucrarea ce faci în fiecare zi compar-o cu aceea din ziua precedentă şi străduieşte-te să o faci mai bună”. ). Sfantul Vasile,s-a interesat în mod firesc şi de acea parte deosebită a poporului lui Dumnezeu care sunt tinerii, viitorul societăţii. Lor le-a adresat un Discurs despre felul în care să obţină profit din cultura păgână a timpului. Cu mult echilibru şi multă deschidere, el a recunoscut că în literatura clasică, greacă şi latină, se găsesc exemple de virtute. Aceste exemple de viaţă corectă pot să fie folositoare pentru tânărul creştin în căutarea adevărului, a modului corect de a trăi (Către tineri ). Cu toate acestea trebuie luat din textele autorilor clasici ceea ce este de folos şi conform cu adevărul: astfel, cu atitudine critică şi deschisă - este vorba de fapt de un adevărat "discernământ" - tinerii cresc în libertate. Prin renumita imagine a albinelor, care culeg din flori doar ceea ce le este de folos pentru a produce mierea,Sf. Vasile recomandă: «Aşa cum albinele ştiu să extragă din flori mierea, spre deosebire de celelalte animale care se limitează la a se bucura de parfum şi de culoarea florilor, la fel şi din aceste scrieri... se poate scoate câte un folos pentru suflet. Trebuie să folosim acele cărţi urmând în toate exemplul albinelor. Ele nu se aşează fără deosebire, pe toate florile, şi nici nu caută să ia cu ele tot de pe acelea pe care se aşează, ci iau doar ceea ce le este de folos pentru producerea mierii, lăsând deoparte restul» ( Către tineri ,III ). Sf.Vasile, mai ales, le recomandă tinerilor să crească în virtuţi, în felul corect de a trăi viaţa: «În timp ce alte bunuri... trec de la unul la altul ca în jocul cu zaruri, doar virtutea este un bun inalienabil, şi rămâne de-a lungul întregii vieţi şi după moarte» (către tineri ).Prin argumentaţiile făcute tinerilor dar şi prin Omiiile la Hexaimeron la Sf.Vasile găsim minunat făcută împletirea în viaţă a datelor Revelaţiei cu cele ale ştiinţei şi filosofiei . De luat aminte cât de mult era Sf.Vasile cunoscător al ştiintelor profane.Asa descoperă lumii tainele, ce ne înconjoară. Preotul în parohie, se confruntă cu multe griji,probleme ale credinciosilor. Necunoscutul..preotul trebuie într-o lume ca a noastră să dea răspuns la toate problemele vieţii.Pentru aceasta trebuie să aibă răspunsuri. Astazi nu putem fi preoti enciclopedisti dar trebuie ca preotul să fie sigur pe ceea ce stie : anume,că pentru credincioşi,toate răspunsurile se cuprind în marele răspuns că de toate ştie Dumnezeu. Răspunsurile în smerenie sunt mai mari decât cele în orgoliu. Preotul trebuie să ştie că ignoranţa cu privire la lucrurile elementare şi mai ales cu privire la răspunsurile duhovniceşti,nu i-o va ierta nimeni... …”dacă voim să înfăţişăm lui Hristos sufletul împreună cu trupul lipsite de ruşinea rănilor pricinuite de diavol, dacă voim să primim cununile de biruinţă, trebuie sa rotim necontenit, cu luare aminte de jur imprejur, ochii sufletului nostru, să punem sub bănuială pe toate cele ce ne desfătează şi să le îndepărtăm îndată.” Vedem şi accentul care este pus pe cinstirea Sf.Taine, râvna pentru sfinţenie,” Dacă voieşti să fii totdeauna fiu al Celui Sfînt, atunci sfinţenia să te adopte ! Aduceţi, aşadar, daruri lui Dumnezeu, nu voi cei luaţi la întîmplare, nici voi cei din cei întîmplători, ci voi, care sînteţi fii lui Dumnezeu!” ... …”ca să se nască în suflet şi frumuseţe, dar şi pu¬tere pentru săvîrşirea celor ce trebuie făcute, avem nevoie de harul dumnezeiesc” . Din viaţa lui descoperim cât de mult trebuie să punem accent pe ideea de progres şi de bine(epectasis), de preţuire a omului şi a valenţelor lui.Grija pentru educaţia generaţiilor viitoare,râvna pentru cultură,crearea relaţiilor cu oamenii vremii, cultul prieteniei şi al omeniei. Există două feluri de autoritate: prin putere şi printr-un exemplu personal. Aceasta implică o mare responsabilitate în slujirea pastorală. Slujitorul este cel care îşi câştigă autoritatea asupra turmei prin pilda pe care o dă celor slujiţi iar Sfantul Vasile rămâne o pildă de slujire. A fost om de doctrină şi om de acţiune ştiind ce vrea şi găsind mijloacele necesare pentru realizare.Este un păstrător al credinţei şi un iubitor din copilărie al culturii clasice,.este filosof când trebuie să combată o greşeală şi oratorul care rămâne aproape de oameni ştiind ce să le spună. Iar dacă a vorbit pentru oamenii de atunci, vorbeşte şi pentru noi cei de azi. Atunci când lucrăm pentru mântuirea sufletelor poporului, suntem convinşi că Dumnezeu ajută. Pentru noi, preoţii, Sf. Vasile cel Mare reprezintă un reper în trăirea şi apărarea credinţei ortodoxe. El este model de împlinire.Todeauna cel care modelează are în faţă un model,sculptorul ,pictorul,..vasul care se modelează depinde întodeauna de olar şi apoi de material. Intreaga lui vocatie a fost prin învăţătura lui Hristos. Pentru noi, preoţii, opera şi activitatea Sf. Vasile cel Mare sunt pilde în slujire în lucrarea noastră pastoral-misionară, dacă împlinim lucrarea lui Hristos. Sf. Vasile cel Mare este prezent, fiind pildă de rugăciune atunci când săvârşim Sfânta Liturghie care-i poartă numele.La nivelul parohiilor,al protopopiatelor,eparhiilor chipul, Sf. Vasile cel Mare a inspirat activităţi şi instituţii cu caracter social şi filantropic.Prin aceasta aratăm că avem o responsabilitate spre împlinire desi trăim într-un timp aparte,într-o lume globalizată şi că există o participare atentă,critică şi creativă la viaţa cetăţii dar şi a culturii de astăzi. În încheiere, Sf.Vasile recomanda un preot epicopului Inochentie „El e de mulţi ani preot al Bisericii, statornic în caracter, cunoscător al rînduielilor canonice, corect in ale credinţei, trăieşte pînă acum în cumpătare şi asceză, şi cu toate că rîvna pentru o vieţuire aspră i-a măcinat de-a binele trupul, este totuşi sărac şi n-are nici un venit pe lumea aceasta, încît n-are bani nici pentru pîine, ci-şi asigură cele ale trupului prin lucrări manuale pe care le face laolaltă cu fraţii cu care trăieşte împreună. Acesta este bărbatul pe care doream să ţi-l trimît!” De-e-ne Domnul, o astfel de recomandare „model de inspiratie”şi de mântuire ! Dr.Antonie Plămădeală,vocaţie şi misiune creştină în vreea noastră,Sibiu, 1984,p.21 Sf.Vasile cel mare,Despre instruirea preoţilor,P.G.311685-1688 +Irineu Pop Bistriţeanul,Preoţia şi arta pastorală,Cluj-Napoca,1977,pg.73 Epistola 113 în vol PSB,vol.XII,Buc. 1988,pg.293 Pr.I:G:Coman,Personalitatea Sf.Vasile cel Mare-profil istoric spiritual,Sfântul Vasile cel Mare-închinare la 1630 de ani,Studia Basiliana 1,Buc.,2009,pg.33 Constitutiile ascetic,II pg 472,con P:S:B.vol 18-partea II a. cfr. Grigore de Nazianz, Oratio 43,48-51 in laudem Basilii: PG 36,557c-561c). Regula 43 in col P.S.B.,vol XVIII,Buc.1989,pg.248 Regula 70 din Reguli monahale, col P.S.B.,vol XVIII,Buc.1989,pg 173 Epistola 92,Către episcopii Italiei şi Galiei * Scrisă in anul 372, col P.S.B.,vol XVIII,Buc.1989,p.267 Omilia XXII catre tineri,col PSB vol XII,pg.582 Constitutiile acetice VI, Idem…. cfr De Baptismo 1,3: SC 357,192 Moralia 21,3: PG 31,741a Moralia 80,22: PG 31,869b Epistola 93,con P:S:B. volXII,p.269 Pr. Gheorghe I. Drăgulin, „Chipul preotului ortodox contemporan, slujitor evanghelic al lui Dumnezeu şi al oamenilor”, în O., nr.3/73, p.419.-420 Antonie Plămădeală,Preotul în Biserică,în lume acasă,pg.244 ) Epistola 94 con P:S:B. volXII,p.271 Sozomeno, Historia Eccl. 6,34: PG 67,1397a Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R. Cuvânt ascetic ,10,PG XXXI,648ABC Omilia a XXII către tineri,con P.S.B.vol XVII,p 566. Idem...p569 Omilia a XXI-a,idem pg.553 Omilii si Cuvântări,con P.S.B.vol.XVII,pg 223 Idem.p.242 Epistola 81 către epicopul Inochentie, PSB vol XII pg 254 |
Introdu datele din imagine pentru a putea avea acces la formularul de comentariu.
| © 2008 SilverDesign |